Un sibian a intrat cu mașina pe plajă să-și facă poze și a primit o amendă de 20.000 lei

Mașină pe plajă la MamaiaMașină pe plajă la Mamaia

Un sibian a vrut să arate tuturor prietenilor cât de șmecher este așa că a intrat cu mașina pe plaja Mamaia până aproape de mare. Isprava nu ar fi fost suficient de bună dacă nu avea și dovezi. Așa că a rugat un prieten să-l fotografieze alături de bolidul său.

Ghinionul sibianului a fost că toată aventura a fost surprinsă de un alt fotograf aflat pe plajă. Polițiștii constănțeni s-au autosesizat și l-au amendat cu 20.000 lei – sancțiunea maximă pentru accesul pe plajă cu autovehicule.

Sibianul care conduce autoturismul BMW X6 cu numătul SB 12 HOT nu este la prima abatere. În urmă cu un an el apărea în presa locală din Sibiu într-un video care arăta o depășire periculoasă, pe contrasens.

Polițiștii constănțeni nu sunt la prima sancțiune aplicată șoferilor fără bun simț. Luni dimineață a fost identificat un alt conducător auto care făcea slalom pe nisip în stațiunea Mamaia.

Iată imaginile publicate de Ora de Sibiu în 2015:


Depăsire nesimțită la semafor în Sibiu de oradesibiu

2 Comments on "Un sibian a intrat cu mașina pe plajă să-și facă poze și a primit o amendă de 20.000 lei"

  1. Foarte bine! Așa trebuie procedat cu acești idioți penali cocalari!Amendați cu sume mari!

  2. Dupa tupeu, tatuaje, mecla, masina…..asta-i oltean toata ziua ! :))

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*