Un control de rutină al polițiștilor în localitatea Medgidia, unul dintre șoferii opriți pentru control a prezentat un permis de conducere fals, cu modificări grosolane.
În seara de 20 iunie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Medgidia au oprit în trafic, pe strada Republicii, din municipiul Medgidia, un autoturism, pentru verificări. Șoferul, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Dobromir, județul Constanța, a prezentat oamenilor legii un permis de conducere ce prezenta indicii că ar fi fals, fiind făcute mai multe modificări grosolane peste înscrisurile originale.
Șoferul le-a declarat polițiștilor că a cumpărat permisul din București, contra sumei de 300 de euro. Pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O ședință extraordinară a Consiliului Local Valu lui Traian este programată pentru vineri, 23 aprilie, cu acest prilej urmând să fie rectificat bugetul local. Primarul localității Valu lui Traian, Florin Mitroi, a convocat o ședință […]
Echipele Primăriei Constanța au demarat marți, 18 iulie, lucrările de amenajare a unei treceri de pietoni prevăzută cu scuar median pe bulevardul Aurel Vlaicu, în dreptul Liceului Tehnologic „Gheorghe Miron Costin”. Se va construi un […]
Constănțenii se plâng cu mic cu mare de situația critică a orașului, că este mizerie și că autoritățile nu iau atitudine. Din păcate, multe dintre „proteste“ se întâmplă doar în mediul online, iar la aceste […]
Be the first to comment