Polițiștii constănțeni efectuează percheziții într-un dosar penal de înșelăciune și șantaj

Percheziții. FOTO Poliția Română

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, efectuează trei percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune și șantaj.

Perchezițiile au loc în municipiul București și județele Ilfov și Cluj, la locuințele a trei bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor respective.

“Astfel, din cercetările efectuate în doasar a rezultat că, în perioada mai 2022 – februarie a.c., aceștia ar fi indus în eroare trei persoane vătămate din județul Constanța și municipiul București, prin utilizarea de calități nereale de angajați în funcția de ingineri ai unei societăți comerciale, prezentându-le ca adevărată împrejurarea mincinoasă conform căreia vor realiza lucrări de extindere și reparare a imobilelor victimelor, încheind contracte de prestări servicii.

Astfel, ar fi încasat, de la persoanele vătămate, un avans însumând 95.000 de lei, realizând ulterior lucrări parțiale, care nu ar fi corespuns normelor tehnice în vigoare.

De asemenea, ar fi constrâns victimele să le remită suma totală de 176.000 de lei, amenințându-le că muncitorii vor abandona lucrările începute, lăsând imobilele fără acoperișuri” – IPJ Constanța.

Suportul de specialitate al acțițunii a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La percheziții participă și polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale București, Direcția Generală de Poliție a Municipiului Bucrești, inspectoratele de poliție județene Ilfov și Cluj, precum și luptători din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale din București, Ilfov și Cluj.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*