Conform primelor estimări, cutremurul a avut o intensitate de 5,6 grade pe scara Richter. Reprezentanții Institutului Național de Fizică a Pământului susțin că magnitudinea a fost de 5,4 grade, în timp ce Geofon estimează intensitatea la 6 grade pe scara Richter.
Epicentrul acestui cutremur a fost înregistrat în zona Vrancea, la o adâncime cuprinsă între 89 și 100 km.
Acesta este al doilea cel mai puternic cutremur care a avut loc în România în ultimele 3 luni. Seismul din data de 24 septembrie a fost măsurat la 5,3 grade pe scara Richeter.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost invitatul jurnalistului Adrian Boioglu la CTnews TV. Cu acest prilej, Mihai Lupu a fost confruntat cu câteva dintre promisiunile pe care le-a făcut în campania electorală din […]
Din cauza unor probleme tehnice, generate de întreruperea alimentării cu curent electric, reprezentanța RAR Constanța a fost în incapacitate de a-și desfășura activitatea. Incidentul a fost cauzat de cedarea unui cablu subteran de înaltă tensiune, […]
Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a fost invitatul jurnalistului Paul Alexe, la CTnews TV. În cadrul interviului, au fost abordate probleme de interes din viața comunei constănțene, făcându-se referire la stadiul implementării proiectelor de infrastructură […]
Be the first to comment