CTnews TV: Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, prezintă stadiul proiectelor de infrastructură aflate în desfășurare la nivelul localității

Mariana Gâju. FOTO Paul Alexe

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a fost invitatul jurnalistului Paul Alexe, la CTnews TV. În cadrul interviului, au fost abordate probleme de interes din viața comunei constănțene, făcându-se referire la stadiul implementării proiectelor de infrastructură aflate în desfășurare, la Cumpăna.

Astfel, Mariana Gâju a menționat reluarea lucrărilor de extindere a rețelei de alimentare cu apă și de execuție a canalizărilor, întrerupte în perioada timpului rece. De asemenea, primarul comunei constănțene a anunțat faptul că au fost finalizate lucrările pe nouă din cele 21 de străzi din localitate, cuprinse în proiectul finanțat de Agenția Fondului de Mediu, prin care sunt montate corpuri de iluminat cu LED, cu un consum redus de energie electrică.

Mariana Gâju a oferit informații cu privire la lucrările ce au loc la Centrul pentru Tineret din localitate, despre proiectul ce are în vedere construirea unui nou corp de clădire la Grădinița „Sf.Maria”, dar și despre demarareea lucrărilor pentru noile locuințe ANL, din apropierea campusului școlar, locuințe destinate tinerilor din comună. De asemenea, administrația publică locală urmează să depună documentația necesară demarării lucrărilor de eficientizare energetică pentru toate blocurile de locuințe din comună, urmând a fi accesate fonduri prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Nu în ultimul rând, primarul comunei Cumpăna a făcut un apel la locuitorii comunei de a participa la procesul de recenzare aflat în plină desfășurare, la nivel național. Mariana Gâju a amintit câteva dintre modalitățile de realizare a recensământului, precizând că Primăria Cumpăna a deschis un centru de recenzare în Centrul socio-medical, de pe Șoseaua Constanței, acolo unde locuitorii comunei vor fi îndrumați de către recenzori (program zilnic: 08-22).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Bună ziua, intrebati Primăria Comunei Cumpăna despre blocarea totala a compartimentului urbanism. Din octombrie 2021 și pana în prezent, nu s’au mai emis niciun document de urbanism (autorizație de construcție sau certificat de urbanism). Am investit degeaba în achiziția de terenuri în Cumpăna, primăria având suspendata, prin proces, înaintat de prefectura, dreptul de a emite AC sau CU. Rog investigați.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*