Rafinăria Petromidia funcționează la capacitate redusă în urma incendiului de luni. Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

Explozie la Rafinăria Petromidia. FOTO Adrian BoiogluExplozie la Rafinăria Petromidia. FOTO Adrian Boioglu

Dosarul exploziei urmată de incendiu de pe platforma Petromidia a fost preluat de procurorii Parchetului dpl Curtea de Apel Constanța. Anchetatorii cercetează acum faptele de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă și neluarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă

“Potrivit primelor cercetări s-a stabilit că la data de 22 august 2016, în jurul orelor 1800, la platforma 1 DAB din cadrul rafinăriei menţionate, o echipă de lucrători efectua o reparaţie a unei conducte de transport a distilatului de vid rezultat prin încălzirea ţiţeiului, moment în care a izbucnit un incendiu.
La faţa locului s-au deplasat, încă din cursul serii trecute, doi procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, cercetările la faţa locului fiind reluate astăzi de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa care coordonează o echipă mixtă formată din poliţişti şi specialişti criminalişti.”, au precizat procurorii.

De cealaltă parte, angajații KMG International din București și Constanța merg să doneze sânge pentru cei trei colegi spitalizați.

Bărbatul care a fost rănit cel mai grav a murit noaptea trecută în spital.

“Conform măsurătorilor privind emisiile în aer produse în urma evenimentului, nu au fost înregistrate valori care să pună în pericol viaţa angajaţilor şi a comunităţilor din apropierea rafinăriei sau a turiştilor aflaţi pe litoral, fapt certificat de analizele CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic şi Nuclear). Echipa de specialişti constituită la nivelul companiei analizează circumstanţele care au dus la producerea evenimentului, pentru a determina cauzele acestuia.

Reprezentanţii rafinăriei au pus la dispoziţia autorităţilor toate documentele necesare pentru efectuarea investigaţiilor conform legilor în vigoare. În acest moment, rafinăria Petromidia funcţionează la capacitate redusă”, au anunțat reprezentanții Rompetrol.

Adauga valoare acestui articol "Rafinăria Petromidia funcționează la capacitate redusă în urma incendiului de luni. Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*