Solistul care a întors toate scaunele de la “Vocea României” în doar câteva secunde a ajuns acum în semifinale. Bogdan Ioan are nevoie de toată susținerea constănțenilor din orașul său natal.
Semifinalele emisiunii de la Pro TV încep vineri, la ora 20.30. Bogdan face parte din echipa Smiley, iar votul publicului este cel care îl poate aduce mai aproape de marele premiu.
Telespectatorii își pot vota favoriții prin sms la numărul 1200 (tarif 1.19 euro/ TVA inclus), de 10 ori/concurent, sau online, gratuit, un vot/echipă, doar după START VOT, și astfel vor hotărî cine sunt cei patru finaliști ai celei mai tari competiții a vocilor.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un pluton de cercetare de la Regimentul 307 Infanterie Marina „Heracleea” participă, în perioada 24 ianuarie – 4 februarie, la antrenamente în teren montan și o tabără de schi, în localitatea Brădet, județ Brașov. Potrivit […]
Polițiștii de frontieră constănțeni, în cooperare cu vameși și lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Constanța, au descoperit în Portul Constanța Sud Agigea un container încărcat din Portugalia cu deșeuri inutilizabile. Astfel, potrivit Gărzii de […]
Be the first to comment