Traficul de cereale în porturile maritime românești a crescut cu 17,6%

Portul Constanța. FOTO Cătălin SCHIPOR

Traficul total de mărfuri înregistrat în primele zece luni ale anului 2019 în portul Constanța (cu zonele Constanța și Midia) și portul Mangalia a crescut cu 8,36%, ajungând la 55,83 milioane tone, față de 51,5 milioane tone în aceeași perioadă a anului trecut. Din traficul total înregistrat, traficul maritim a fost 43 milioane tone (creștere de 5,17%), iar cel fluvial a reprezentat 12,8 milioane tone (creștere de 20,65%).

O creștere importantă de trafic s-a înregistrat în cazul cerealelor, de 17,6%. Dacă anul trecut, în primele zece luni, traficul de cereale a fost de 15,2 milioane tone, de la începutul lui 2019 până la finalul lunii octombrie, cantitatea de cereale a depășit 17,8 milioane tone.

Alte grupe de mărfuri la care s-au înregistrat creșteri importante de trafic în primele zece luni ale acestui an sunt: combustibili minerali solizi 3,3 milioane tone (față de 3,1 mil. tone), petrol brut 6,6 milioane tone (față de 6,2 mil. tone), petrol brut 6,6 milioane tone (față de 6,2 mil. tone), produse petroliere 5,3 milioane tone (față de 5 mil. tone), articole diverse 5,56 milioane tone (față de 5,55 mil. tone), minereuri de fier și deșeuri de fier 4,2 milioane tone (față de 3,4 mil. tone), produse metalice 2,1 milioane tone (față de 1,9 mil. tone), îngrășăminte 3,1 milioane tone (față de 2,5 mil. tone).

Scăderi de trafic au fost semnalate în primele zece luni 2019 pentru următoarele grupe de mărfuri față de primele zece luni 2018: minereuri și deșeuri neferoase 3,3 milioane tone (față de 3,4 mil. tone), semințe uleioase 1,74 milioane tone (față de 2,79 mil. tone).

Traficul de containere a rămas constant în perioada analizată, la 5,55 milioane tone marfă în 2019, față de 5,54 milioane tone marfă în primele zece luni 2018.

Ponderea traficului de mărfuri este reprezentată astfel în înregistrările statistice ale CN APM SA Constanța: cereale 32%, petrol brut 11,9%, articole diverse 10%, produse petroliere 9,5%, minereuri de fier și deșeuri de fier 7,6%, minereuri și deșeuri neferoase 6%, combustibili minerali solizi 5,9%, îngrășăminte 5,7%, produse metalice 3,9%, semințe uleioase 3,1%.

În primele zece luni ale anului 2019, au ajuns în porturile maritime românești 12.206 nave (11.424 nave la zece luni 2018), din care 3.495 nave maritime și 8.711 nave fluviale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*