Un incendiu suspect a izbucnit sâmbătă noapte în incinta Școlii nr. 38 din Tomis Nord, în jurul orei 22.30. Pompierii militari au fost alertați de locatarii din zonă, care au văzut flăcările care cuprinseseră și una din ușile de la intrare.
Echipajul ISU Dobrogea ajuns la fața locului a reușit să lichideze incendiul în scurt timp, în aproximativ 10 minute. Totuși, focul a fost foarte violent. În scurtul timp au ars un fișet metalic și 4 uși de lemn. De asemenea s-a degradat de la fumul dens, tencuiala interioara și cea exterioara.
Din primele cercetări ale specialiștilor a reieșit că focul a fost pus intenționat. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, urmând ca în urma analizării camerelor de supraveghere și a celorlalte indicii găsite la fața locului să se facă un cerc de suspecți.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Alarma s-a dat la ora 1.26 a zilei de 5 ianuarie, în dispeceratul Zip Escort. Echipajul firmei de pază a reușit să ajungă la magazinul Kaufland din Năvodari în mai puțin de un minut și […]
Începând cu data de 23 august, pe strada Ion Bănescu din municipiul Constanța se va circula pe un singur sens. Mai precis, pe această arteră rutieră se va circula dinspre strada Decebal spre strada Tudor […]
Plaja Modern din Constanţa găzduieşte duminică a treia ediţie a Beach Race Xco, singura competiţie de ciclism MTB din România care se desfăşoară pe nisip, organizată de ACS AndoVelo, în parteneriat cu DJTS Constanţa, Asociaţia […]
Be the first to comment