Focul izbucnit in scoala pare să fi fost pus intentionat
Un incendiu suspect a izbucnit sâmbătă noapte în incinta Școlii nr. 38 din Tomis Nord, în jurul orei 22.30. Pompierii militari au fost alertați de locatarii din zonă, care au văzut flăcările care cuprinseseră și una din ușile de la intrare.
Echipajul ISU Dobrogea ajuns la fața locului a reușit să lichideze incendiul în scurt timp, în aproximativ 10 minute. Totuși, focul a fost foarte violent. În scurtul timp au ars un fișet metalic și 4 uși de lemn. De asemenea s-a degradat de la fumul dens, tencuiala interioara și cea exterioara.
Din primele cercetări ale specialiștilor a reieșit că focul a fost pus intenționat. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală, urmând ca în urma analizării camerelor de supraveghere și a celorlalte indicii găsite la fața locului să se facă un cerc de suspecți.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ortopedia și traumatologia ca și specialitate se ocupă de diagnosticarea și tratarea afecțiunile aparatului locomotor, atât cele traumatice cât și cele a-traumatice. După cum îi spune și numele, traumatologia se ocupă de diagnosticarea și tratarea […]
Electrocentrale Constanţa SA (CET Palas) a comunicat în data de 6 decembrie că înregistrează o avarie pe reţeaua care alimentează cu energie termică primară punctul termic nr. 24. În consecinţă, în lipsa energiei termice, s-au […]
Astăzi – 27 octombrie 2023, RAJA a înregistrat o avarie la nivelul conductei de distribuție, cu diametrul de 600 mm, din orașul Năvodari, județul Constanța. Pentru remedierea acesteia, se întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea […]
Be the first to comment