Marți dimineață, polițiștii locali în colaborare cu reprezentanți ai Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța, inspectori ai Serviciului de Igienă Publică și lucrători ai firmei de salubrizare SC. Polaris M Holding au acționat în sistem integrat pe strada Munții Tatra din cartierul constanțean Palas.
Scopul acțiunii a fost, salubrizarea și menținerii curățeniei zonei, depistării persoanelor care locuiesc în zonă și care nu dețin forme legale ori care cresc animale, precum și pentru verificarea legalității construcțiilor .
În cadrul acțiunii s-au desfășurat următoarele operațiuni:
s-a aplicat un număr 26 sancțiuni contrevenționale – amenzi pentru creșterea animalelor, executarea de lucrări improvizate, tulburarea ordinii și liniștii publice, nemenținerea unei permanente stări de cuățenie de jur împrejurul imobilelor pe care le dețin, în valoare totală de 5.600 lei;
s-au luat măsuri de igienizare a zonei de către lucrători ai SC Polaris M Holding SRL.
De asemenea, s-a dispus deființarea lucrărilor improvizate, ilegal realizate.
Șatra de la capătul străzii Munții Tatra a fost deranjată de autorități. FOTO DGPL Constanța
Șatra de la capătul străzii Munții Tatra a fost deranjată de autorități. FOTO DGPL Constanța
Șatra de la capătul străzii Munții Tatra a fost deranjată de autorități. FOTO DGPL Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Nu mai puțin de trei accidente rutiere, dintre care unul și cu victime, au fost înregistrate pe Autostrada A2, pe drumul spre mare, luni dimineață. Potrivit centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia […]
Procurorii DNA Constanța au demarat punerea în mișcare a acțiunii penale în trei noi dosare care îl privesc pe fostul primar Radu Mazăre. Într-unul dintre acestea este cercetat și actualul primar al Constanței, Decebal Făgădău. […]
Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus, Moș Crăciun nu va mai ajunge în acest an, conform tradiției, la Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN), dar copiii navigatorilor vor primi totuși cadouri, în urma unor […]
Be the first to comment