Locuitorii municipiului Medgidia sunt așteptați de către administrația publică locală la o dezbatere publică privind taxele locale ce nu sunt incluse în Codul fiscal.
Primăria Municipiului Medgidia organizează luni, 9 decembrie, de la ora 10.00, dezbaterea publică cu tema „Aprobarea actualizării taxelor locale altele decât cele stabilite de Codul fiscal, începând cu data de 01 ianuarie 2020”. Dezbaterea se va desfășura în sala de ședințe a Primăriei Municipiului Medgidia și este deschisă participării tuturor cetățenilor și grupurilor interesate.
UPDATE:
Dezbaterea publică programată pentru luni, 9 decembrie la Primăria Municipiului Medgidia s-a anulat.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA SA va întrerupe vineri, 10 martie, furnizarea apei potabile pentru lucrări de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție apă potabilă pe mai multe străzi din Constanța. Pe timpul desfășurării lucrărilor, în intervalul […]
Polițiștii Secției 3 au fost sesizați miercuri, în jurul orei 17.40, prin 112 cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, la intersecția străzilor București și Oborului. „Deplasați la fața locului, polițiștii au […]
Pentru remedierea unei avarii la conducta principala de alimentare cu apa, cu diametrul de 500 mm, din localitatea Agigea, SC RAJA SA este nevoita sa opreasca furnizarea apei potabile astazi, 23 mai 2017, in intervalul […]
Be the first to comment