IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dăruiește astăzi, 8 decembrie, 500 de pachete cu haine noi persoanelor din localitățile sărace ale județului. Acțiunea începe la ora 11.00, la biserica din Oltina și va continua în satele Lespezi și Cetatea.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului prin Departamentul Social Misionar (coordonat de către pr. Vasile Rusnac) și Protoieria Altinum (protoiereu pr. Marin Cloșcă).
Hainele au fost colectate de la începutul postului Nașterii Domnului, în cadrul bisericilor din eparhie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Un detașament de la Divizionul 175 Nave Scafandri de Luptă „Comandor Constantin Scarlat” participă, până pe 24 septembrie, la exercițiul multinațional „Triton 21”, organizat de Forțele Navale Bulgare, în raioane maritime din proximitatea portului Varna. […]
Doi bărbați au fost reținuți miercuri, 13 aprilie, fiind acuzați de trafic de droguri de risc și mare risc, în urma a trei percheziții domiciliare executate de polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate […]
Teatrul de Stat Constanța vă invită, în noiembrie și decembrie, la cea mai nouă premieră: „Ovidius in Love. Jurnalul unui exilat îndrăgostit”, o dramatizare după un roman al lui Marin Mincu. Spectacolul eveniment „Ovidius in love”, […]
Be the first to comment