Constănțeni reținuți pentru trafic de droguri de risc și mare risc

Constănțeni reținuți pentru trafic de droguri de risc și mare risc. FOTO IPJ Constanța

Doi bărbați au fost reținuți miercuri, 13 aprilie, fiind acuzați de trafic de droguri de risc și mare risc, în urma a trei percheziții domiciliare executate de polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii DIICOT Constanța.

Potrivit IPJ Constanța, în urma descinderilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 210 grame de cannabis, 4.900 de lei, instrumente folosite pentru cântărirea, porționarea și ambalarea drogurilor, precum și patru telefoane mobile.

Procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cei doi, urmând ca, în cursul zilei de joi, 14 aprilie, să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc. Bărbații au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar la activități au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*