FOTO VIDEO Familia Regală, în vizită la Medgidia. Primarul Valentin Vrabie, însoțit de elevii eminenți ai orașului a plecat spre Constanța cu Trenul Regal

Familia Regala a coborât din tren la Medgidia. FOTO Facebook
Familia Regala a coborât din tren la Medgidia. FOTO Facebook

Au fost emoţii mari la Medgidia, unde Trenul Regal a poposit câteva zeci de minute și sute de oameni le-au întâmpinat pe Alteţele Regale. Gara Medgidia a fost neîncăpătoare pentru localnicii veniți să se întâlnească cu Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, însoţiţi de Principesa Maria.

Oamenii s-au înghesuit pe peron, dar și pe pasarela pietonală care traversează liniile de cale ferată din Gara Medgidia. Iar când familia regală a coborât din vagon, s-au auzit uralele. Sute de steaguri tricolore au fluturat deasupra capetelor, iar oamenii au scandat “fa-mi-li-a re-ga-la !”

Cuplul regal a fost întâmpinat cu pâine și sare de către tineri îmbrăcați în costume populare. Primarul Valentin Vrabie i-a oferit principesei Margareta un imens buchet de bujori albi, iar Bogdan Moșescu, City Manager-ul orașului a făcut același gest pentru principesa Maria, oferindu-i un buchet de bujori roz. Cadoul municipalității pentru cuplul regal a fost un tablou înfățișând panorama orașului împreună cu podul care traversează canalul Dunăre Marea Neagră.

“Am venit astăzi aici ca să sărbătorim aceste momente unice la Medgidia: 140 de ani de la alipirea Dobrogei la patria-mamă și 160 de ani de la inaugurarea de către regalitate a primului pod peste Dunăre. Ziua de azi e un moment istoric și emoționant, nu numai pentru mine ca fost militar al armatei române, dar și pentru toți locuitorii Municipiului Medgidia”, spune Eugen Manole, maistru militar în rezervă.

“Pentru că am obținut nota zece la bacalaureat am obținut astăzi acest privilegiu, să mă plimb cu trenul regal. Este un privilegiu imens datorită reprezentanților Casei Regale și datorită reprezentanților Primăriei Medgidia, care vor fi cu noi în acest tren”, spune Maria Bratu.

Pe drumul de la Medgidia la Constanța, primarul Valentin Vrabie a fost însoțit în trenul regal de către cinci elevi eminenți din Medgidia:

  • Elena Olaru – elevă a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia, membră a Cercului de Creație Literară Medgidia, autoare a cărții „Cuvinte și pixeli”;
  • Mihaela Munteanu – sportivă a Clubului Sportiv Medgidia secția înnot, multiplă campioană la nivel național.
  • Maria Bratu – elevă a Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” Medgidia, nota 10 la examenul de Bacalaureat
  • Chera Alexia Arina – elevă a Școlii Gimnaziale „Lucian Grigorescu” Medgidia, nota 10 la Evaluarea Națională în anul 2016;
  • Antonia Elena Nicoară – elevă a Școlii Gimnaziale „Constantin Brâncuși” Medgidia, nota 10 la Evaluarea Națională în anul 2017;

Comandat de statul român în anul 1926, sub domnia Regelui Ferdinand I, Trenul Regal a fost fabricat la Milano şi livrat României în 1928, după moartea regelui. Trenul Regal este cel care i-a condus pe Regele Mihai I şi pe Regina-mamă Elena în exil, în ianuarie 1948.

Trenul Regal a fost inițial folosit la realizarea vizitelor de Stat din țările vecine, la vizitarea comunităților urbane și rurale. De atunci încoace, el a fost în permanență un mijloc de a face legătura între Coroană și comunitățile locale, dar și un simbol al statului român. Trenul Regal a început să fie folosit, din nou, din anul 2012, după o pauză de 64 de ani, de către familia regală. Mai precis, el este folosit periodic de către principesa Margareta pentru călătorii-simbol, de Ziua Naţională.

În anii trecuți, în Trenul Regal au fost invitați să călătorească scriitori români (Scriitori pe Calea Regală), elevi olimpici, vârstnici care beneficiază de programul „Niciodată singur“ al Fundației Principesa Margareta a României, precum și membri ai Corpului Diplomatic acreditat la București.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*