Dramă în familia procurorului Teodor Niță: fiul său a fost găsit împușcat. UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat!

Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă după ce un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit împușcat, în zona capului.  Surse din rândul anchetatorilor au precizat că ar fi vorba despre fiul procurorului Teodor Niță, din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanța. 

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, în jurul orei 11.30, polițiștii constănțeni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 31 de ani, s-ar fi împușcat, cu o armă, în zona capului.

„Polițiștii Secției 3, dar și criminaliști și polițiști de investigații criminale s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea de cercetări în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Concomitent, la fața locului s-au deplasat două autospeciale SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, respectiv un echipaj de prim ajutor și un echipaj de terapie intensivă mobilă”, au transmis sursele citate.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, ar fi vorba despre fiul procurorului Teodor Niță, din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanța. Bărbatul, Petrică Adrian Niță, ar fi fost găsit împușcat în zona capului, în stare de comă, și a fost transportat la Urgența Spitalului Județean Constanța.

Primele informații ar arată că ar fi vorba despre o tentativă de sinucidere, bărbatul folosind pistolul tatălui său.

În cauză se continuă cercetările.

UPDATE:

La ora 13.20, bărbatul a fost declarat decedat!

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Comment

  1. Dumnezeu sa l ierte și sa l odihnească în pace..
    Nici un părinte nu ar trebui sa treacă prin asa ceva.. Condoleanțe părinților și… putere

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*