Primarul orașului Cernavodă, Liviu-Cristian Negoiță, a convocat consilierii locali în data de 15 februarie 2017 începând cu ora 16:00 în sala de spectacole a Casei de Cultură, la ședință extraordinară .
Pe ordinea de zi se află un număr de 45 de proiecte de hotărâre, din care 30 de proiecte au fost și pe ordinea de zi a ședinței ordinare din data de 31 ianuarie 2017, când, din cauza absenței consilierilor PSD și ALDE nu au putut fi aprobate.
Aleșii au de stabilit regulamentul de închiriere a spațiilor de firmă din oraș care aparțin domeniului public și privat, dar și ordinea de împărțire locuințelor pentru tineri.
Orașul Cernavodă se pregătește totodată de reabilitarea drumului județean 223, cel care face legătura cu Rasova, Aliman și Ion Corvin.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au destructurat miercuri, 29 iunie, un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat. […]
Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, după ce, la mijlocul lunii trecute, ar fi încercat să violeze o femeie, în mijlocul zilei, în Cimitirul Municipal din Constanța. Astfel, potrivit […]
Un incendiu puternic a izbucnit joi seară în jurul orei 21.30 în cadrul Hergheliei Mangalia. Paiele dintr-un fânar s-au aprins, iar flăcările s-au întins cu repeziciune. La fața locului au fost trimise două echipaje de […]
Be the first to comment