VIDEO Grup infracțional organizat, format din angajați și administratori de firme, destructurat de polițiștii din Portul Constanța

Portul Constanța. FOTO: CNAPM SA

Polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Porturi Maritime, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au destructurat miercuri, 29 iunie, un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Astfel, sunt puse în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 10 în județul Constanța, două în județul Ialomița și una în județul Brăila.

Din cercetări, a reieșit că, în anul 2021, mai multe persoane – angajați ai unei societăți comerciale din portul Constanța, transportatori și administratori de societăți comerciale din domeniul comerțului cu cereale – ar fi sustras aproximativ 500 de tone de uree din magazinele respectivei societăți comerciale. Prejudiciul estimat este de aproximativ 1.300.000 de lei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Activitățile beneficiază de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, serviciilor de combatere a criminalității organizate Ialomița și Brăila, precum și al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. 11 persoane duse la audieri, în urma acțiunii polițiștilor ce a vizat un grup infracțional organizat ce acționa în Portul Constanța – CTnews

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*