Cele mai apreciate locații de cazare din Delta Dunării, premiate de “Am Fost Acolo”

Conferința de presă "Am fost Acolo". FOTO Ovidiu OpreaConferința de presă "Am fost Acolo". FOTO Ovidiu Oprea

“AmFostAcolo” și-a desemnat câștigătorii pentru Delta Dunării. Evenimentul a recompensat unitățile de cazare care au obținut în 2015 și 2016 medii și recomandări foarte bune, pe baza impresiilor turiștilor care AuFostAcolo.

Festivitatea s-a desfășurat în Complexul Sunrise din Crișan, cu participarea doamnei Corina Martin,  președinte al Federației Asociațiilor de promovare turistică din România și vicepreședinte de acum, al Asociației Litoral – Delta Dunării, a domnului Dumitru Mergeani, vicepreședinte al Consiliului Județean Tulcea, a doamnei Andaluzia Luca, viceprimar al orașului Tulcea, Daniel Ilușca, președintele Asociației Patronatului  turismului din Delta Dunării, a domnului Cornel Bociort, proprietar și administrator AmFostAcolo.ro, care au susținut scurte alocuțiuni în fața invitațiilor și a presei, privind auspiciile sub care s-a desfășurat această ediție a premiilor AmFostAcolo, prima organizată în inima Deltei, doar pentru unitățile de cazare de aici, știut fiind faptul că până anul trecut, premiile AmFostAcolo se organizau pe litoral, pentru unitățile hoteliere de acolo, la „pachet” cu cele din Delta Dunării.

Au fost reamintite criteriile de selecție a unităților premiate și anume mediile notelor diferitelor grade de satisfacție (servicii, cazare, bucătărie și masă , distracție și relaxare) să fie peste 8,  gradul de recomandare să fie peste 80%, să se bucure de cel puțin 3 impresii pozitive  în 2015, 2016 și 2017 (până la 15 aprilie) și unitatea să dețină certificat de clasificare valabil pentru anul 2017, criteriu impus de către Asociația Litoral – Delta Dunări, încă de la primele ediții a premiilor AmFostAcolo.

S-a remarcat o mărire a calității serviciilor unităților de cazare din Delta Dunării materializată prin creșterea numărului de unități premiate, serviciile au crescut foarte mult în ultimii ani, gradul de recomandare s-a mărit, iar satisfacția turistului este pe un trend ascendent, dovadă articolele pozitive, pe baza cărora ai fost premiate unitățile turistice.

Pe lângă  premiile de excelență au fost acordate și 6 premii tip challenger, către unitățile de cazare care anul trecut au realizat investiții majore pentru îmbunățățirea serviciilor și a confortului oferit, dar care n-au avut șansa de a se bucura de multe reviewuri . Sunt unități de cazare în care AmFostAcolo, crede și pe care dorește să le recompenseze cu astfel de diplome.

De anul trecut, AmFostAcolo acordă premii și oamenilor care prin activitatea lor non-profit promovează destinații din România, anul acesta a fost premiat domnul Verbina Dan, care este un promotor al valorilor deltaice, organizator și co-organizator al mai multor evenimente de interes turistic, cum ar fi Festivalul borșului de pește de la Crișan și al concursului de pescuit la știucă sălbatică.

“Am gândit în urmă cu 10 ani că Dobrogea este destinația turistică pe care trebuie să o promovăm. Am reușit să atragem la vremea respectivă autoritatile din Tulcea și vreau să mulțumesc celor care au construit și care muncesc în Deltă. Ne-am adunat pentru a acorda împreună cu Cornel Bociort premiile „AmFostAcolo”. Este pentru prima dată când Asociația Litoral Delta-Dunării și „AmFostAcolo” venim expres aici pentru că meritați să venim aici, pentru că meritați, voi oamenii din Deltă, să aveți propriile evenimente. Am ținut să organizăm această deschidere în aprilie pentru că în Delta Dunării are loc un sezon mai lung și atunci aici trebuie să facem deschiderea. Pe litoral, pe 26 aprilie, avem o zi istorică pentru Dobrogea pentru că Asociația Litoral Delta-Dunării aduce Blue Air la Constanța. Unim litoralul și Delta Dunării cu orașe din România. Compania Blue Air deschide baza operațioanală pe Aeroportul Constanța și vor exista opt zboruri noi: Constanța – Timișoara, Oradea, Iași, Cluj și urmează Constanța – Roma, Constanța – Bruxelles, Constanța – Paris. Croaziera în Delta Dunării este cea mai cerută excursie de o zi. După 10 ani de la înființarea Asociației Litoral Delta-Dunării suntem o echipă: județele Constanța, Tulcea, Delta Dunării. Prioritatea pentru mine este Dobrogea”, a declarant Corina Martin în cadrul evenimentului.

Ne dorim ca această deschidere a sezonului din Delta Dunării să devină un eveniment permnanent și care an de an să se regăsească și în alte localități din Delta Dunării. De asemenea, ne dorim ca toți cei care fac turism, să fie autorizati legal și să participe activ în promovarea și în crearea de evenimente în Delta Dunării, în fiecare localitate, în limita posibilităților existente, astfel încât. an de an să putem spune că avem un număr din ce în ce mai mare de turiști cu grad de satisfacție ridicat”, a declarat Daniel Ilușcă.

„AmFostAcolo premiază în fiecare an performanța în managementul, investițiile și servicile turistice „de excelență”, așa cum se reflectă acestea în satisfacția turiștilor, cel mai relevant indicator al activității lor — în opinia noastră. Unitățile din Delta Dunării, sector cheie al turismului românesc, au fost incluse an de an în selecția noastră, împreună cu unitățile de pe Litoral. Este primul an însă în care, grație sprijinului și implicării deosebite a partenerului nostru tradițional, Asociația Litoral–Delta Dunării și a Patronatului din Delta Dunării, reușim să organizăm o festivitate distinctă doar pentru unitățile din  Deltă. Pentru că merită, din toate punctele de vedere. Ne mai bucurăm să constatăm creșterea semnificativă a numărului unităților *clasificate*, deplin acreditate legal să furnizeze servicii în domeniu, situație care ne-a permis să mărim numărul unităților premiate. Pe lângă aprecierea și recomandarea turiștilor, deținerea unei  clasificării oficiale de la autoritățile din domeniu este cel mai important „filtru” în selecția premianților”, a spus Cornel Bociort.

AmFostAcolo organizează diverse evenimente și am avut ocazia să vedem ce înseamnă asociațiile de promovare și parteneriatele bine încheiate. Noi adunăm, sutem un coș în care se adună impresiile celorlați. Este al șaselea an în care AmFostAcolo a ținut să premieze unitătile de cazare din Deltă. Am ajuns aici cu destule eforturi. Este primul an în care am ajuns aici. AmFostAcolo este cel mai important site de turism din România. Avem un milion de oameni care ne citesc. Aprecierea turistului este un criteriu important de evaluare, mai ales aprecierea turistului român, care după studiile noastre este cel mai dificil. Multe dintre unitățile premiate astăzi au mai fost recompensate ceea ce reprezintă o investiție a fiecărui proprietar – muncă și timp înainte de bani”

Iată lista câștigătorilor:

 Casa Boby 2*, MURIGHIOL
 Pensiunea Delta Travel 4*, MILA 23
 Pensiunea ”La salcia liniștită” , MURIGHIOL
 Casa ”Nelu Pescaru” 3*, MAHMUDIA
 Pensiunea Dunărea Veche 4*, MILA 23
 Casa Grigore 2*, MAHMUDIA
 Mon Jardin Hotel 4*, MAHMUDIA
 Pensiunea Paradise Delta House 4*, MILA 23   – 12
 Pensiunea Delta Miraj 3*, SULINA
 Insula Hotel 3*, TULCEA
 Pensiunea Laguna Albastră 4*, MURIGHIOL
 Pensiunea Sharaiman 3*, DUNAVĂȚ
 New Egreta Hotel [Dunavățu de Jos] 4*, DUNAVĂȚ
 Pensiunea Insula Nada Apelor 3*, MALIUC
 Pensiunea Maxim 2*, SULINA
 Pensiunea Călifar [Dunavățu de Jos] 3*, DUNAVĂȚ
 Pensiunea Prodelta 3*, UZLINA
 Pensiunea Casa Lida 3*, MAHMUDIA
 Pensiunea Cristian 3*, MURIGHIOL
 Casa Sibiană 4*, SULINA
 Pensiunea Eden 3*, CRIȘAN
 Pensiunea Ovidiu 4*, CRIȘAN
 Complex Green Village 4*, SF. GHEORGHE
 Sunrise Hotel 4*, CRIȘAN
 Danube Delta Resort 4*, CRIȘAN
 Complex Cormoran [Uzlina, TL] 3*, MURIGHIOL

 

Adauga valoare acestui articol "Cele mai apreciate locații de cazare din Delta Dunării, premiate de “Am Fost Acolo”"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*