VIDEO Comandantul pescadorului sub pavilion Turcia, surprins la braconat în Marea Neagră, cercetat în stare de arest preventiv

Momentul capturării braconierilor turci. FOTO Captură Video

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, coordonaţi de procurorul învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au continuat cercetările în cazul celor opt cetățeni turci, aflați la bordul pescadorului, care desfăşurau activităţi de pescuit ilegal în Zona Economică Exclusivă a României.

Persoanele în cauză și materialul probator au fost prezentate în cursul zilei de ieri Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a comandantului ambarcațiunii.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, au demarat cercetările în cazul ambarcaţiunii interceptată luni, 20 mai în Marea Neagră, în cauză fiind cercetaţi opt marinari, cetățeni turci, cu vârste cuprinse între 21 și 45 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de „pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al altor vieţuitoare acvatice, în perioada de prohibiţie” ,”pescuit ilegal și pescuit neraportat al calcanului”, „distrugerea sau avarierea unei nave ori a încărcăturii acesteia”, „conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător”, „pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit”.

În cursul zilei de 21 mai, pentru șase dintre ei au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri au fost prezentaţi Judecătorului de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a comandantului ambarcațiunii, iar ceilalți marinari turci au intrat în custodia Inspectoratului General pentru Imigrări, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Reamintim faptul că, în ziua de 20 mai, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au identificat în Marea Neagră, un pescador turcesc aflat la braconat în Zona Economică Exclusivă a României.

Echipajul pescadorului, format din 8 marinari, nu s-a supus somaţiilor legale ale poliţiştilor de frontieră şi a încercat să scape de urmărirea navelor PFR, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au folosit gradual armamentul de la bordul navei, reușind astfel oprirea pescadorului turcesc și abordarea ambarcaţiunii, echipajul pescadorului fiind transferat la bordul uneia dintre navele P.F.R.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*