Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul dimineții de 16 martie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Calea Dobrogei, din localitatea Valu lui Traian, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, în intervalul orar 07.30 – 20.00.
În acest timp, sunt afectați de lipsa apei toți consumatorii din localitate.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au descoperit un autoturism căutat de către autoritățile din Norvegia, care era în posesia unui cetăţean român. În data de 26 martie, acţionând în baza unor […]
Un individ bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt din locuințe, a fost reținut după o anchetă comună a mai multor unități de poliție din județul Constanța. În urma cercetărilor în cazul comiterii unor […]
În prezența primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju, s-a semnat în cursul zilei de 3 aprilie, la sediul Ministerului Transporturilor, fila de buget necesară continuării lucrărilor de reabilitare a malului stâng al Canalului Dunăre Marea Neagră. […]
Be the first to comment