Șantaj cu imagini compromițătoare la Constanța. O tânără a căzut victimă unui individ care o amenința pentru a obține favoruri sexuale

Cursurile vor fi reluate cu prezență fizică numai în unitățile de învățământ în cadrul cărora un procent de minimum 60 la sută din personal este vaccinat

Chiar dacă exemplele sunt multe, tinerele continuă să se expună în mediul online, să discute cu persoane necunoscute și să le ofere imagini compromițătoare. De multe ori, acestea sunt folosite în acțiuni de șantaj, victimelor fiindu-le cerute servicii sexuale sau sume de bani. Ultima victimă care a avut curajul să apeleze la poliție este din Brăila, iar șantajistul, din Constanța. Individul era eliberat condiționat din penitenciar de două luni de zile, unde executase o pedeapsă de doi ani de zile, pentru aceiași faptă.

În cursul zilei de 12 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au realizat un flagrant, în zona Gării C.F.R. din Constanța. Acțiunea a fost organizată în urma unei sesizări primite de la o tânără, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Brăila, care primise amenințări de la un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Constanța.

Respectivul bărbat îi ceruse persoanei vătămate, în mod insistent, întreținerea de relații sexuale, după ce discutaseră în prealabil pe o rețea de socializare, iar aceasta îi oferise fotografii și filmulețe în care tânăra apărea în imagini compromițătoare.

Flagrantul a fost realizat în jurul orei 14.00, iar în urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii constănțeni l-au reținut pe o perioadă de 24 de ore pe bărbat, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, fiind introdus în arestul IPJ Constanța.

Polițiștii constănțeni îl vor prezenta în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul în cauză este recidivist, fiind liberat din penitenciar la data de 23 octombrie după ce fusese condamnat la 2 ani închisoare cu executare pentru comiterea unei alte infracțiuni de șantaj. La începutul lunii martie 2017, prin intermediul reţelei de socializare „Facebook”, de pe un cont de utilizator fals, individul, în mod repetat, a şantajat-o pe o minoră în vârstă de 16 ani, din Ovidiu, pentru a întreţine relaţii sexuale orale și normale cu el, de asemenea solicitându-i în plus şi suma de 300 de lei, ameninţând-o cu publicarea în mediul online a fotografiilor persoanei vătămate nud. Pentru a arăta că nu glumește, la scurt timp a distribuit unui număr de trei persoane din cercul comun de prieteni, 4 din fotografiile ce o reprezentau pe persoana vătămată nud. În urma acestei acțiuni, minora și-a făcut curaj și a apelat la poliție.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*