Primăria municipiului Constanța anunță că, începând din 16 octombrie, toate documentele care au ca obiect transportul public local vor fi depuse la sediul Primăriei din City Park Mall – Centrul de Informare Cetățeni.
Menționăm că în urma modificării Organigramei municipalității aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 213/2017, Serviciul Transport Local s-a unit cu Serviciul Drumuri formând Serviciul Management Drumuri și Transport Public în cadrul Direcției Gestionare Servicii Publice, cu sediul pe str. Ștefan Mihăileanu nr. 10.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană „General de brigadă Ion Bungescu” a găzduit, în perioada 16 – 28 octombrie, seria a IX-a de trageri din acest an, în cadrul căreia peste 140 de militari […]
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că astăzi, până la orele 16:00, circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 12 şi 36, pe sensul […]
Stagiul Național de Qwan Ki Do, condus de Vicepreședintele Federației Române de Arte Marțiale, Giam Su Ovidiu Covaci, centură neagră 7 Dang, se desfășura în perioadă 24-25 Iunie 2017, la Sală de Sport “Elena Frâncu” […]
Be the first to comment