VIDEO Povestea primei biserici din orașul Năvodari

Biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Năvodari. FOTO Captură video
Biserica „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Năvodari. FOTO Captură video

Puțini sunt cei care mai știu povestea primei biserici din Năvodari – „Sf. Cuvioasă Parascheva”. Contrucția, începută în 1988, a supraviețuit cu greu comuniștilor care ar fi vrut să o doboare. Preotul Vasile Vasile care și-a riscat cariera și viața pentru această construcție, dar și primarul Năvodariului, Ion Bojgoi, sunt cei care au reusit să o ridice.

După Revoluția din 1989, preotul Vasile s-a reîntors în parohia Năvodari și a continuat lucrările, pe care le-a finalizat în anul 1992.
Biserica este construită în formă de cruce, fresca fiind pictată în stil bizantin.

Biserica va fi sfințită duminică, 11 octombrie, începând cu ora 7.45, de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. După sfințire, ierarhul, alături de un sobor de preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie.

Documentarul este realizat de echipa Departamentului de Comunicare al Arhiepiescopiei Tomisului condusă de Călin Gavrilaș. Documentarea este semnată de Ionuț Druche, iar imaginea îi aparține lui Radu Mihai Sima.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*