Sindicaliștii și operatorii din port îi scriu lui Ponta: “Vrem o strategie unitara pentru atragerea traficului de mărfuri”

Portul ConstanțaPortul Constanța

Organizația “Operatorul Portuar” dar și sindicaliștii din port s-au supărat din nou pe APMC. De această dată, nemulțumirile lor au fost puse într-o scrisoare adresată premierului Victor Ponta. Ei spun că au identificat mai multe aspecte nelegale în actul de management al portului și toate acestea duc la repercusiuni grave asupra dezvoltării zonei.

Traficul de mărfuri în scădere duce la instabilitate economică, spun reprezentanții organizației “Operatorul Portuar”, și acest lucru se întâmplă din cauza managementului deficitar și abuziv al APC, se arată în aceeași scrisoare.

Comunitatea portuară sesizează faptul că în ultimele 18 luni au fost înregistrate mai multe nereguli:

“- Neimplementarea procedurii de subconcesiune, desi aceasta este reglementata legislativ;
– Contracte de inchiriere abuzive, nelegale si deosebit de oneroase pentru operatorii portuari;
– Chirii si tarife (tariful de utilizare a domeniului portuar – UDP) majorate unilateral, arbitrar si nefundamentat;
– Neexecutarea lucrărilor de mentenanţă şi/sau de îmbunătăţire a infrastructurii domeniului portuar, respectiv neasigurarea facilităţilor contractuale pentru agenţii economici care operează în Portul Constanţa, raportat la nivelul ridicat al taxelor şi tarifelor percepute;

– Lipsa oricărei viziuni de ansamblu referitoare la potenţialul de dezvoltare al Portului Constanţa, respectiv: lucrari de infrastructura realizate haotic, nerealizarea vreunui demers pentru stabilirea unor obiective de performanta, etc.;

– Un Master Plan al Portului Constanta in total dezacord cu Master Planul General de Transport al Romaniei si care propune o serie de solutii pentru Portul Constanta, lipsite de fundament tehnic si economic”.

La final, portuarii îi cer lui Victor Ponta să se implice urgent în stabilirea unei strategii comerciale și de dezvoltare unitară pentru port.

Adauga valoare acestui articol "Sindicaliștii și operatorii din port îi scriu lui Ponta: “Vrem o strategie unitara pentru atragerea traficului de mărfuri”"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*