Seminar dedicat personalului navigant organizat de către ANR

Autoritatea Navală Română, cu sprijinul Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă, organizează la Constanța, în perioada 27 – 30 iunie 2017, Seminarul “Instruire de bază privind Convenția și Codul STCW”.
Instruirea se adresează funcționarilor din administrațiile maritime și personalului din instituțiile de învățământ și perfecționare din domeniul maritim, care aplică Convenția și Codul STCW sau care doresc să își sporească expertiza în domeniul STCW și să facă schimb de experiență cu reprezentanți ai administrațiilor maritime sau cu instituțiile de educație și perfecționare din domeniul maritim.
Cursul este organizat cu scopul de a oferi participanților o imagine de ansamblu asupra Convenției și Codului STCW, precum și asupra Directivelor relevante ale Uniunii Europene și este susținut de experți din cadrul EMSA. Având în vedere utilitatea sa, atât la nivel național, cât și la nivel inter-regional, la eveniment participă reprezentanți din cadrul Autorității Navale Române, CERONAV și administrațiile maritime regionale din Bulgaria și Republica Moldova.
În cadrul seminarului se vor aborda probleme privind certificarea și recunoașterea certificatelor personalului navigant, recunoașterea și menținerea competențelor profesionale, standarde medicale, responsabilități ale companiilor, evaluarea competențelor și standardele de calificare pentru evaluatori, instructori și supervizori, instruirea la bordul navei, facilități de instruire, utilizarea simulatoarelor, emiterea documentelor personalului navigant și controlul procedural.

Adauga valoare acestui articol "Seminar dedicat personalului navigant organizat de către ANR"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*