Șase cetățeni turci, depistați cu ședere ilegală de polițiștii de imigrări din Constanța

Cetățeni din Turcia, depistați în situații ilegale în județul Constanța. FOTO: IGI

Combaterea șederii ilegale rămâne în continuare o prioritate a polițiștilor de imigrări din Constanța. Cinci bărbați din Turcia au fost depistați la sfârșitul săptămânii trecute în situații ilegale, pe numele acestora fiind emise decizii de returnare. Un alt bărbat care se afla în ședere legală a fost depistat având contractul individual de muncă suspendat.

Astfel, la data de 5 noiembrie, polițiștii de imigrări din cadrul Serviciului pentru Imigrări al Județului Constanța au desfășurat o acțiune pe raza de competență, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța și reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța, scopul fiind combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor în România.

Au fost verificate două societăți comerciale și două locații în care erau cazați străini.

În cadrul activităților întreprinse, poliţiştii de imigrări au depistat în situații ilegale cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, toți din Turcia, trei dintre aceștia desfășurând activități lucrative.

De asemenea, un alt bărbat din Turcia, care se afla în ședere legală a fost depistat desfășurând activități lucrative, deși contractul individual de muncă era suspendat.

Ca urmare a celor constatate, pe numele bărbaților aflați în situații ilegale, polițiștii de imigrări au emis decizii de returnare, cu termen de plecare voluntară în 15 zile. De asemenea, la finalizarea verificărilor vor fi dispuse măsurile legale și față de reprezentanții societății comerciale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*