Rafinăria Petromidia, operată conform legislaţiei în vigoare privind siguranţa muncii

Angajati Petromidia. FOTO KMG InternationalAngajati Petromidia. FOTO KMG International

În contextul acţiunilor de control asupra condiţiilor de muncă efectuate de autorităţile abilitate, Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, precizează că rafinăria Petromidia este operată în condiţii de siguranţă, fiind asigurat un climat sănătos de lucru pentru angajaţi, platforma industrială fiind aliniată standardelor naţionale şi europene de siguranţă şi securitate a muncii.

Grupul KMG International, în calitate de proprietar al rafinăriilor Petromidia şi Vega respectă toate obligaţiile stabilite în sarcina sa ca şi angajator,  de legislatia în vigoare privind  securitatea şi sănătatea în muncă a angajaţilor, acordând o atenţie deosebită pentru asigurarea siguranţei operaţionale şi a sănătaţii acestora. În acest scop, începând cu anul 2010, compania a investit peste 120 de milioane USD pentru construirea de instalaţii noi şi modernizarea, retehnologizarea, automatizarea celor existente, respectiv a celor care au un risc operaţional ridicat (Cocsare şi Desulfurare Gaze). Investiţiile realizate au determinat creşterea nivelului de siguranţă în exploatare şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă pentru angajaţi.

În urma acestor investiţii şi în contextul actualei legislaţii în domeniul acordării condiţiilor speciale de muncă, pe platforma Petromidia nu se regăsesc locuri de muncă în condiţii speciale. Luând în considerare analiza internă a companiei şi feedback-ul angajaţilor, în 2017, compania intenţionează să iniţieze procedura de evaluare a locurilor de muncă din punctul de vedere al  încadrării în condiţii speciale, pentru angajaţii din instalaţiile de Cocsare şi Desulfurare.

De asemenea, rafinăria Petromidia monitorizează în permanenţă parametrii de operare a instalaţiilor de pe platforma industrială, astfel încât respectă normele naţionale şi europene de mediu, fiind şi prima rafinărie care a obţinut Autorizaţia Integrată de Mediu, în 2013, fără plan de acţiuni, pentru o perioadă de 10 ani. Autorizaţia stabileşte şi condiţiile de funcţionare a activităţilor, respectiv nivelul emisiilor în aer, apa şi sol, măsurile de gestionare a deşeurilor, etc.

Compania va pune la dispoziţia autorităţilor de control documentele pe care acestea le vor solicta în eventualitatea realizării unor controale punctuale la rafinăria Petromidia.

Investiţiile realizate de către KMG International şi unicul său acţionar, KazMunayGas, compania naţională de petrol şi gaze din Kazakhstan, pentru creşterea capacităţii de producţie şi pentru modernizarea rafinăriei Petromidia se ridică la peste 1,4 miliarde USD, începând din 2007. Rafinăria Petromidia este cea mai mare şi mai modernă unitate de profil din ţară, asigurând peste 40% din capacitatea de rafinare a României.

Performanţele rafinăriei Petromidia au fost îmbunătăţite constant în ultimii ani, pentru a ajunge la nivelul celor mai puternice unităţi de acest gen din Europa Centrală şi de Sud-Est. Petromidia este singura rafinărie din România situată pe malul Mării Negre, în urma investitiilor ajungând la o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an. Prin intermediul Diviziei de Petrochimie, Rompetrol Rafinare este unicul producător intern de produse petrochimice, cu o capacitate anuală de producţie de peste 200.000 de tone de polimeri (polipropilena, polietilena de joasă şi înaltă densitate). Rafinăria Vega este producător şi furnizor de produse şi solutii speciale (solventi ecologici, bitum cu destinatie specială, etc), iar prin sinergia cu rafinaria Petromidia, materiile prime asigurate integral de Petromidia permit obţinerea unor produse speciale cu o valoare adăugată ridicată.

Adauga valoare acestui articol "Rafinăria Petromidia, operată conform legislaţiei în vigoare privind siguranţa muncii"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*