Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța informează pacienții că luni, 23 ianuarie şi marţi, 24 ianuarie 2017, Ambulatoriul de Specialitate (Policlinica nr.1) nu lucrează.
Măsura respectă prevederile art. 139, alin (1) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, dar și decizia Executivului potrivit căreia ziua de 23 ianuarie 2017 este zi liberă pentru salariații din sectorul public.
Asistența medicală de urgență va fi asigurată de Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Sf. Apostol Andrei” Constanța.
Programul cu pacienții va fi reluat miercuri, 25 ianuarie 2017.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Stațiunea Saturn a rămas fără apă potabilă în urma unei avarii la o conductă de alimentare cu apă. Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de […]
Mai multe instituții din România au ales să stingă luminile pentru o oră în seara de sâmbătă. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a avut însă o după-amiază întreagă dedicată planetei. Totul începea de […]
Angajații RAJA au intervenit la o avarie la o conductă de apă din Medgidia și au fost nevoiți să sisteze furnizarea către abonații care locuiesc pe două străzi din municipiu. Pentru executarea lucrărilor de remediere […]
Be the first to comment