Pescari din Mangalia, rătăciți pe Marea Neagră, salvaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni

Pescari salvați de Garda de CoastăPescari salvați de Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intervenit pentru salvarea unor pescari români care s-au rătăcit în Marea Neagră din cauza ceții și a căror barcă ramasese fără combustibil.
În data de 26.11.2016, în jurul orei 13.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au fost solicitaţi de către dispeceratul Centrului Maritim de Coordonare (M.R.C.C.) să intevină pe Marea Neagră, pentru a salva două persoane de sex masculin a căror barcă pescărească plutea în derivă.

Poliţiştii de frontieră au intervenit cu o navă de patrulare şi supraveghere maritimă, aflată în misiune pe Marea Neagră, care a ajuns în zona indicată şi a declanşat acţiunea de salvare.
Persoanele aflate în dificultate au fost recuperate de către echipajul navei maritime, în jurul orei 14.40, iar barca pescărească în lungime de aproximativ 7 metri a fost remorcată până în Portul Mangalia.

Bărbaţii, în vârstă de 65, respectiv 61 de ani, domiciliaţi în municipiul Mangalia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Aceștia au declarat că din cauza ceţii şi-au pierdut reperele şi s-au deplasat cu ajutorul motorului până la consumarea combustibilului de la bord, după care au fost purtaţi de curent până în zona de unde au fost recuperați.

Adauga valoare acestui articol "Pescari din Mangalia, rătăciți pe Marea Neagră, salvaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni"

Leave a Reply