Frumoasele pe biciclete iau cu asalt Constanța. SkirtBike pleacă la drum duminică după-amiază

Fetele frumoase participă la SkirtBikeFetele frumoase participă la SkirtBike

Unul dintre cele mai interesante evenimente care a reușit an de an să strângă fetele frumoase ale Constanței se întâmplă duminică, 19 iunie.

Doamnele și domnișoarele participă la defilarea colorată de la malul mării începând cu ora 16.00, iar plecarea este din Parcarea Martitimo Shopping Center.

„Este al patrulea an de SkirtBike la Constanța și mă bucur să văd că în fiecare an numărul de bicicliști din oraș crește tot mai mult, în special numărul de fete care aleg să-și păstreze și să-și etaleze feminitatea chiar și atunci când se află pe bicicletă”, ne spune Ela Gheorghe, una din participantele cu tradiție la acest eveniment.

Anul acesta, pe lângă promovarea unui mod de viață sănătos la SkirtBike, organizatoarele ne invită și la o petrecere tematică, pe plajă.

Începând cu orele 16, Skirtbike a organizat și un concurs pentru copiii sub 14 ani, de tip circuit, organizat în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Constanța, care se va desfășura în parcarea de la Maritimo Shopping Center. Vor fi premiați cei mai iscusiți biciclişti care vor demonstra că respectă regulile de circulaţie.

După ora 17:00, doamnele și domnișoarele în fustițe vor porni defilarea plină de eleganță, frumusețe, îndrăzneală, bucurie și culoare!

Traseul acestora va fi: Parcarea Maritimo, Bdul Aurel Vlaicu, Bdul Lăpușneanu, Bdul Mamaia, zona Rex, Cafe del Mar.

„Ritmul va fi unul lejer, oferind astfel spectatorilor şi participanţilor la trafic convingerea că priveliştea veselă se potriveşte de minune peisajului constănţean. Ne propunem să redăm femeilor curajul de a pedala în oraș și de a se exprima în stilul lor unic și cochet” explică Anda Nicola, organizatoarea evenimentului Skirbike în Constanța.

SkirtBike Constanța se adresează doamnelor și domnișoarelor iubitoare de frumos, de mișcare, de libertate și de bicicletă, încercând să promoveze faptul că bicicleta poate fi și un accesoriu chic, fără a afecta feminitatea. “Pregăteşte-ţi bicicleta şi îndrăzneşte să pedalezi în fustă la defilarea colorată Skirtbike Constanța de pe 19 iunie, ora 16.00!”, te îndeamnă organizatorii.

Adauga valoare acestui articol "Frumoasele pe biciclete iau cu asalt Constanța. SkirtBike pleacă la drum duminică după-amiază"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*