Tabără de scriere creativă organizată de Teatrul de Stat Constanța

Tabără de scriere creativă organizată de Teatrul de Stat Constanța. FOTO TSC

Astăzi a fost ultima zi a taberei de creație pentru tineri dramaturgi organizate la Constanța de Teatrul de Stat, ca parte a Festivalului Concurs „Dbutant 2021”. Festivalul este organizat de Teatrul de Stat Constanța și Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe.

Anul acesta are loc a șasea ediție a acestui festival, care este și a doua ediție la care Teatrul de Stat Constanța este co-organizator. Dacă, anul trecut, festivalul a avut ca temă debutul în actorie, anul acesta el are două componente: debut în regie și debut în dramaturgie.

Componenta de dramaturgie a festivalului a fost foarte bine reprezentată: 32 de debutanți au trimis texte care au fost evaluate de un juriu format din cinci dramaturgi. Cele cinci finaliste – Ioana Sileanu, Cornelia Iordache, Mirela Cara, Cleopatra Constantinescu, Paula Rusu – au participat la tabăra de scriere creativă coordonată de Székely Csaba, membru al juriului și coordonator al secțiunii de dramaturgie din festival.

În această perioadă, 1 – 7 septembrie, ele au lucrat la câte un text cu același titlu, „La castel, poveste în cinci tablouri”. Textul câștigător va fi folosit de regizorii debutanți pentru a monta câte o scenă la Castelul Szentkereszty din Arcuș, județul Covasna, în etapa de creație colectivă din cadrul secțiunii de debut în regie. De asemenea, toate cele cinci texte vor fi reunite într-un volum pe care organizatorii îl vor trimite către toate teatrele din țară spre a fi promovate și, eventual, montate.

Secțiunea de dramaturgie, care este o premieră a festivalului, are ca obiectiv general, comun tuturor secțiunilor Festivalului, susținerea debutului, dar se concentrează pe promovarea creativității autohtone în dramaturgie, un domeniu teatral cu un potențial imens de dezvoltare.

„A fost o experiență foarte frumoasă și utilă această tabără. Ne-am simțit foarte bine, iar posibilitatea de a primi feed-back în fiecare moment asupra scenelor scrise a fost cea mai importantă. Pentru că atunci când scrii sigur și pritocești textul, ai parte de o singură perspectivă – a ta, dar când împărtășești experiența asta cu alți oameni, cu alți creatori, dintr-o dată ți se oferă o multitudine de perspective care nu pot decât să îmbunătățească rezultatul muncii, textul final”, spune una dintre finaliste, vorbind și în numele colegelor sale.

Termenul limită pentru predarea textelor este 10 septembrie, iar juriul va decide textul câștigător.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*