Asociația Litoral Delta Dunării primește noi membri

Corina Martin și David Ciceo. FOTO Ovidiu OpreaCorina Martin și David Ciceo. FOTO Ovidiu Oprea

Echipa celei mai puternice asociaţii de promovare şi dezvoltare turistică din România se măreşte.

ALDD anunţă astfel aderarea la asociație a unor membri noi (Primăria Comunei Jurilovca, Ovidiu Luxury Homes Mamaia, Mera Resort Venus) şi, mai ales, în premieră, intrarea unui membru care nu este nici de pe litoral, nici din Delta Dunării: Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” din Cluj.

“În contextul în care Asociaţia Litoral – Delta Dunării şi Aeroportul Constanţa au reuşit să convingă Blue Air să facă parte din proiectul nostru de a reconecta litoralul şi Delta Dunării cu restul României şi cu câteva destinaţii din restul Europei, am încheiat un parteneriat solid cu aeroporturile Cluj, Timişoara, Oradea şi Iaşi. Suntem onoraţi să avem Aeroportul Cluj alături de membrii noştri în asociaţie, pentru a consolida misiunea noastră de promovare a destinaţiilor de vacanţă româneşti. Este pentru prima dată când ni se alătură în asociaţie, ca membru, un operator economic care îşi desfăşoară activitatea în afara destinaţiei pe care o reprezentăm, litoral şi Delta Dunării”, a declarat Corina Martin, președinteșe ALDD.

„Introducerea zborului spre Constanța este un lucru deosebit pentru Cluj și pentru turiștii clujeni. Este un proiect  care a fost finalizat cu succes, cu ajutorul domnului Director General al Aeroportului Constanța, Bogdan Artagea, al doamnei Corina Martin, preşedinte FAPT și ALDD, şi cu susţinerea Consiliului Judeţean Cluj. Ne dorim astfel, in mod firesc, să devenim membri în Asociaţia Litoral – Delta Dunării şi să contribuim în acest mod la dezvoltarea circulaţiei turistice între Cluj şi Constanţa, Litoral şi Delta Dunării”, spune David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” din Cluj.

În prezent, echipa Asociaţiei Litoral – Delta Dunării reuneşte instituţii publice, dar şi firme private, după cum urmează:

– autorităţi publice locale:

Consiliul Judeţean Constanţa

Consiliul Judeţean Tulcea

Primăria Municipiului Constanţa

Primăria Municipiului Tulcea

Primăria Oraşului Năvodari

Primăria Orasului Cernavoda

Primăria Comunei Costineşti

Primăria Orasului Murfatlar

Primăria Comunei Agigea

Primăria Comunei Cumpăna

Primăria Comunei Jurilovca

– companii naţionale:

Aeroportul Internaţional “Mihail Kogălniceanu” Constanţa

Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj

Administraţia Porturilor Maritime Constanţa

– patronate ale hotelierilor şi agenţiilor de turism:

Asociaţia Naţionala a Agenţiilor de Turism din România

Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării

– firme private din turism:

Agenţia de turism Danubius Travel

Phoenicia Holiday Resort Năvodari

Hotel Vega Mamaia

Hotel Richmond Mamaia

Blaxy Premium Resort & Hotel

Vila Ovidiu Luxury Homes Mamaia

Mera Resort Venus

SRP Neptun

– firme care activează în domenii adiacente turismului:

Montblanc Pictures

Dobrogea Grup

Transevren

Adauga valoare acestui articol "Asociația Litoral Delta Dunării primește noi membri"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*