Americanii vin să ne curețe iar plajele. Peste 300 de voluntari adună mizeria din Mamaia

Americanii curăță plaja din MamaiaAmericanii curăță plaja din Mamaia

Anul trecut americanii ne-au făcut de râs: au adunat sticlele de plastic, ambalajele și tot ceea ce lăsaseră turiștii pe plaja din Mamaia. Administratorii plajelor au demonstrat că nu sunt în stare să adune gunoiul, iar cei care au făcut-o nu au dus treaba până la capăt și nu au transportat deșeurile, ci le-au lăsau în bătaia vântului.

În 2015 americanii vin să ne dea iar o lecție de civism. De această dată însă, acțiunea lor este sprijinită de câteva companii din Constanța care își trimit angajații la curațenie. Peste 300 de voluntari conduși de Dean Thompson, vin sâmbătă, 26 septembrie la Mamaia.

Acțiunea are loc cu ocazia Zilei Internaţionale de Curăţare a Plajelor. Ambasada SUA este sprijinită de partenerii Ligii Navale a SUA – Grup Servicii Petroliere și SC RAJA SA, dar și de militari de la Mihail Kogălniceanu, elevi de la Colegiul Național “Mircea cel Bătrân”, sportivi de la CS “Farul” Constanța, jandarmi și soldați români.

În 2014, Compania “Apele Române” a încercat să adune cu o zi înainte gunoaiele, dar i-au scăpat mai multe zone. Oare în 2015 voluntarii vor avea ce curăța?

Adauga valoare acestui articol "Americanii vin să ne curețe iar plajele. Peste 300 de voluntari adună mizeria din Mamaia"

Leave a Reply