Ziua Internațională a Muncii, celebrată cu o Serbare Câmpenească la Cumpăna

Festivalul "Rodul Pământului" de la Cumpăna, 2018. FOTO CTnews.ro

1 Mai este o sărbătoare a muncii, o sărbătoare europeană recunoscută de majoritatea popoarelor. Este o sărbătoare a celor ce muncesc şi aici se includ toţi cei care consideră că fac acest lucru. Faptul că este preluată în unanimitate de alte naţiuni europene face ca poporul nostru să se manifeste nu numai în creaţiile ce-i aparţin exclusiv, ci şi în modul în care asimilează motivele de mare circulaţie.

Primăria şi Consiliul Local al Comunei Cumpăna invită localnicii și nu numai la o serbarea câmpenească, ce va avea loc pe 1 mai, începând cu ora 12.00, pe malul stâng al Canalului Dunăre-Marea Neagră.

“Vom sărbători alături de artiştii comunei Cumpăna, membrii Ansamblurilor Foclorice ”Româncuţa”, ”Boboceii Cumpenei”,  ”Muguraşii Cumpenei”, ”Doina Cumpenei”, Ansamblul de Dansuri Turceşti  ”Kardelen”, Grupul Folktrotter, soliştii vocali: Luzinschi Ştefania, Iordan Elena, Câmpanu Cătălin, Scurtu Andreea.

Pe scena amplasată în aer liber vor evolua elevele  Şcolii de Balet ’’Nicolae Spirescu’’, ale trupei de dans sportiv “Laura Dance Studio” și, nu în ultimul rând, ne vor încânta cu  muzica populară şi de petrecere Formaţia AMIGO – Iulian Tănase, Marian Bordea, Sandu Gubei, soliştii şi instrumentiştii: Lucian Costea, Niţu Jan, Mihai Teodor, Aurel Costea, Marian Ungureanu, Gabriel Amza, Stelică Militaru şi fiul, Nenciu Tudorel, Amet Elvis, Osman Vîrlan.Muzica de petrecere, grătarele cu mititei şi voia bună se vor menţine pe durata întregii zile, până târziu în noapte”, au transmis reprezentanții Primăriei Cumpăna.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*