Echipa UPU-SMURD Năvodari s-a mărit cu cinci medici pediatri
Cinci medici pediatri au început din această lună activitatea la punctul UPU-SMURD din cadrul Centrului Multifuncțional de Sănătate Năvodari, urmând să asigure permanența pentru micuții pacienți care au nevoie rapidă de un consult medical.
Examenul pentru posturile disponibile s-a finalizat luna trecută, fiind ocupate cinci din cele șase posturi scoase la concurs de către conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.
Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari face parte din structura SCJU „Sf. Apostol Andrei” Constanța și oferă servicii medicale gratuite în regim ambulatoriu dar și în regim de urgență, în cadrul punctului extern UPU-SMURD, doar pentru cazurile care reprezintă urgențe minore. Cazurile grave vor fi redirecționate către Unitatea Primiri Urgențe din cadrul SCJU Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, lansează serviciul de ride-hailing în Constanța, extinzând astfel prezența principalului său serviciu în cele mai importante orașe din România. Anul acesta a fost unul plin pentru compania […]
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Constanța și cei ai Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au prins în flagrant o femeie în vârstă de 22 de ani, care încerca să pună în […]
Peste 150 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul […]
Be the first to comment