Membrii Biroului Politic Județean al Filialei Constanța a Partidului Național Liberal reuniți în ședință duminică, 12 martie a.c., au decis, în unanimitate de voturi, ca data de convocare a Comitetului de Coordonare Județean să fie 27 aprilie 2017.
Decizia membrilor BPJ va fi supusă spre aprobare Biroului Politic Național al Partidului Național Liberal.
De asemenea, membrii BPJ au validat, tot cu unanimitate de voturi, componența Comisiei Județene de Organizare a Alegerilor, aceasta fiind formată din cinci membri, și anume: Adrian Manole, Marilena Dragnea, Marius Enescu, Costel Stanca și Marius Pricopie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consilierii locali din Medgidia sunt chemați, joi, 28 mai, să se reunească într-o ședință ordinară, începând cu ora 17.00, pe ordinea de zi aflându-se mai multe proiecte ce vizează Planul Urbanistic Zonal. Astfel, printre proiectele […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Constanţa, sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au depistat în flagrant doi […]
Luna lui Cuptor a trecut, dar asta nu înseamnă că s-a terminat vara. Ba din contră: meteorologii se așteaptă la zile însorite în aproape toată luna august. Această perioadă coincide cu concediile multora, ceea ce […]
Be the first to comment