Patru persoane, rănite în două accidente rutiere petrecute în județul Constanța

Accident cu trei mașini în județul Constanța.

Patru persoane au fost rănite luni, în două accidente rutiere petrecute în județul Constanța.

Primul evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 00.36. Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Constanța, a condus un autoturism pe strada Caraiman din Constanța, către bulevardul Aurel Vlaicu, iar la intersecția cu un sens giratoriu nu a acordat prioritate unui alt autoturism, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, conducătorul auto din al doilea autoturism, un bărbat, în vârstă 23 de ani, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Acesta a fost identificat în scurt timp.

În urma accidentului a fost rănit ușor șoferul din primul autoturism și o pasageră, în vârstă de 50 de ani, din același autovehicul.

Al doilea eveniment rutier a avut loc în jurul orei 8.15. Un bărbat de 37 de ani a condus un autoturism pe DN 2A, pe banda numărul 2, dinspre Lumina către Ovidiu și ajungând pe podul rutier peste Canalul Poarta Albă – Midia Năvodari, din cauza nepastrarii distanței în mers a intrat în coliziune față – spate cu un autoturism condus de un bărbat de 43 de ani, care se deplasa cu viteză redusă în coloană.

În urma impactului primul autoturism a fost proiectat pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din sens opus, pe banda numărul 2.

În accident au fost răniți ușor cel de-al treilea conducător auto și a unui adolescent de 15 ani, pasager pe locul dreapta spate în primul autoturism.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*