Un grav accident rutier s-a produs duminică în jurul orei 11.00, în apropiere de localitatea Mihai Viteazu. În condiții care încă nu au fost încă stabilite, un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Imediat după producerea accidentului, martorii din trafic au oprit și au intervenit. Au scos din mașina răsturnată în afara părții carosabile victimele – trei copii și un adult, apoi au repus mașina pe roți. La fața locului au fost trimise trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, precum și elicopterul SMURD.
UPDATE
“În jurul orei 10:35, o femeie, în vârstă de 44 de ani, a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Constanța către localitatea Mihai Viteazu și, ajungând la km 249+200m, intr-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra autoturismului, răsturnându-se în afara părții carosabile, către stânga. A rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto, precum și a 3 pasagere, cu vârste cuprinse între 8 și 10 ani. În cauză, a fost întocmit dosar penal”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța
Un autoturism s-a răsturnat în apropiere de localitatea Mihai Viteazu. FOTO SAJ Constanța
Circulația a fost restricționată în urma accidentului rutier. FOTO IPJ Constanța
Un autoturism s-a răsturnat în apropiere de localitatea Mihai Viteazu. FOTO SAJ Constanța
Circulația a fost restricționată în urma accidentului rutier. FOTO CTnews.ro
Un autoturism s-a răsturnat în apropiere de localitatea Mihai Viteazu. FOTO SAJ Constanța
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Dr. Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vorbește în video editorialul de pe Constanța NEWS despre felul în care trebuie să sune și să se desfășoare Ora de Religie în școli. […]
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează joi, 28 ianuarie, percheziții la mai multe persoane și societăți comerciale bănuite că ar fi ar fi introdus în țară, prin sustragere de la controlul vamal, peste […]
Mai multe persoane ce participau, duminică, la un cortegiu funerar în cartierul Km 5 din Constanța au fost amendate de polițiștii constănțeni pentru încălcarea măsurilor în contextul pandemiei de COVID-19. „În urma apariției în spațiul […]
Be the first to comment