Încă de la începutul acestei luni, fanfara “Muzica Apelor” a demarat o seriei de concerte în municipiul Constanța. Weekend-ul trecut, constănțenii au fost invitați la mall-ul Cora – Brătianu, unde instrumentiștii au reușit să-i binedispună pe toți cei prezenți, indiferent de vârstă. Și în acest weekend, fanfara “Muzica Apelor” vă invită la concert.
Astfel, sămbătă și duminică, 17 și 18 decembrie 2016, fanfara va putea fi ascultată începând cu ora 17,00, la City Park Mall.
Pentru aproximativ o oră, instrumentiștii de la percuție, clarineți, trompete, tromboane, flauți, dar și cei doi tubiști îi vor încânta pe constănțenii de toate vârstele, dăruindu-le câteva momente de muzică bună. Concertul va cuprinde arii și melodii de muzică ușoară și populară celebre, valsuri, dar și binecunoscutele colinde, specifice sărbătorilor de iarnă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Parcursul excelent avut în turneul de la Toronto a crescut încrederea pe care specialiștii o au în Simona Halep înainte de US Open 2022, ultimul turneu de Grand Slam programat în acest an. Simona s-a […]
Constănțenii își aleg reprezentanții în Parlament pentru următorii patru ani. Evident, printre cei care și-au exercitat dreptul la vot s-au aflat și cei care speră să obțină demnitățile de senator, respectiv deputat de Constanța, în […]
ANM a emis un nou Cod Galben ce afectează mare parte din țară, inclusiv zona de sud – est, avertizarea meteorologică fiind valabilă în intervalul de valabilitate: 18 martie, orele 8 – 23. În această […]
Be the first to comment