Șapte irakieni și un iranian, opriţi de polițiștii de frontieră la granița cu Bulgaria

Migrații au fost predați autorităților bulgare. FOTO Poliția de Frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanta – Postul de Poliție Lipnița au depistat opt cetățeni, 7 irakieni și un iranian, care au încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde. Persoanele în cauză au fost predate autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.

În data de 9 iulie în baza planului de cooperare privind combaterea migrației ilegale și asigurării ordinii publice, lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța – Postul de Poliție Lipnița au depistat în zona Mănăstirii Dervent, județul Constanța, un grup de persoane care nu își justifica prezența în zonă.

În urma investigațiilor desfășurate cu polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Ostrov a rezultat că grupul format din opt persoane a intrat ilegal în România din Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde.

Astfel, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din 7 cetățeni irakieni și un cetățean iranian, trei bărbați și trei femei, cu vârste cuprinse între 25 şi 48 de ani și doi minori, în vârstă de 9 luni, respectiv 2 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să ajungă în Anglia pentru un trai mai bun.

În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

La finalizarea verificărilor specifice, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cele opt persoane fiind predate către autoritățile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Adauga valoare acestui articol "Șapte irakieni și un iranian, opriţi de polițiștii de frontieră la granița cu Bulgaria"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*


Inline
Constanta News
Inline
Constanta News