Pe litoral se anunţă pentru acest weekend ploi şi chiar Cod Galben

Inundație la ConstanțaInundație la Constanța

Administrația Națională de Meteorologie anunță pentru astăzi 16 iunie, că, începând cu ora 18.00 și până pe 19 iunie, ora 10.00 se anunță o instabilitate atmosferică accentuată.

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a țării, începând cu regiunile vestice, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi, pe arii restrânse, căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantităţi de apă care vor depăşi local 15…20 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

De asemenea, a fost emis și un Cod Galben, valabil începând cu sâmbătă 17 iunie, ora 10.00 și până pe 19 iunie, ora 03.00. Potrivit meteorologilor, în toate zonele de deal și de munte, în centrul și sudul Moldovei, Dobrogea și nord-estul Munteniei, cantitățile de apă vor depăși 30 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Adauga valoare acestui articol "Pe litoral se anunţă pentru acest weekend ploi şi chiar Cod Galben"

Ai ceva de spus?

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*