Două persoane au ajuns la spital în ziua de Crăciun în urma unui accident rutier. Evenimentul s-a produs luni după amiază pe raza localității Plopeni.
Accidentul rutier s-a produs în jurul orei 16.30 în localitatea Plopeni, fiind vorba de un impact frontal între două autoturisme, în care se aflau patru persoane, una dintre ele fiind încarcerată. La fața locului au fost direcționat echipaje de descarcerare ale ISU Dobrogea și echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță. Doi dintre răniți au fost preluați de echipajele medicale și transportate la spital.
Polițiștii Serviciului Rutier au deschis un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral (ABADL) a marcat ieri un alt moment important în eforturile sale de protejare a litoralului românesc prin semnarea contractului cu numărul 9 din cadrul proiectului cu finanțare europeană […]
Primăria Municipiului Constanța, împreună cu Instituția Prefectului și Comandamentul Flotei vor organiza joi, 01 decembrie, o serie de manifestări prilejuite de Ziua Națională a României. Astfel, începând cu ora 09.00, la Monumentul „Victoriei” din Parcul […]
Mai multe percheziții s-au desfășurat în cursul zilei de 16 noiembrie pe raza municipiului Constanța. Acestea au fost efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea unui procuror […]
Be the first to comment