FOTO Utilaje ale DRDP Constanța, folosite la lucrările de reparații pe A2, distruse de un șofer băut

În urma accidentului, două utilaje și un autoturism s-au făcut scrum. FOTO DRDP Constanța

Un individ beat a distrus două utilaje și a avariat un al treilea, acestea fiind folosite de DRDP Constanța la lucrările de reparații pe Autostrada A2. El a intrat cu mașina în zona de șantier, s-a răsturnat, iar la scurt timp după ce a fost salvat, autoturismul a luat foc.

Evenimentul s-a produs pe calea 1 București – Constanța a Autostrăzii A2, în jurul orei 4:00, la kilometrul 79. DRDP Constanța de care ține acest segment, a demarat în zonă lucrări de reparații ale sistemului rutier.

Potrivit reprezentaților DRDP Constanța, agenții firmei de pază care asigură paza utilajelor, le-au comunicat  că un şofer care se pare că era sub influența băuturilor alcoolice, nu a respectat semnificația semnalizării rutiere de deviere a traficului rutier și a intrat prin aceasta, a acroşat finisorul şi s-a răsturnat peste o freză și un compactor. Şoferul a fost scos din autoturism de cei de la pază, iar imediat a fugit. La scurt timp, autovehiculul a luat foc, apoi incendiul a cuprins şi freza mică şi cilindrul compactor.

„Traficul rutier nu este afectat în zonă.Rugăm conducătorii auto să conducă cu atenție și să respecte semnificația semnalizării rutiere“, au transmis reprezentanții DRDP Constanța.

Cazul este anchetat de către poliție, șoferul vinovat prezentându-se ulterior de bună voie la postul de poliție de la Km 20 al Autostrăzii. Societatea păgubită urmează a estima pagubele.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*