Toate cele 25 de proiecte, de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța, au fost adoptate
Consiliul Județean Constanța s-a reunit miercuri, 20 ianuarie, în prima ședință ordinară din acest an, fiind prezent un număr de 32 de […]
Consiliul Județean Constanța s-a reunit miercuri, 20 ianuarie, în prima ședință ordinară din acest an, fiind prezent un număr de 32 de […]
Clădirile abandonate, care deveniseră spații de locuit pentru oamenii străzii și, totodată, focare de infecție, încep, rând pe rând, să fie salubrizate […]
Modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate continuă odată cu semnarea a patru noi contracte […]
Societatea Polaris M Holding angajează, în condiții avantajoase, agent comercial pentru punctul de lucru din Constanța. Între cerințele postului sunt studii medii, […]
Programul „Masa Caldă”, desfășurat în cadrul Programul Operațional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD), a fost implementat în aproape tot județul Constanța, la […]
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri […]
Liderul Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, s-a aflat, miercuri dimineață, la unul dintre centrele de vaccinare din municipiul Constanța, unde […]
Primăria Constanța anunță că în această primăvară vor începe lucrările prevăzute în proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane durabile pe sectorul delimitat […]
Seniorii constănțeni sunt, în continuare, premiați la domiciliu și, cu această ocazie, primesc și măști de protecție. Măștile distribuite fac parte din […]
Un accident rutier, în urma căruia un bărbat a fost rănit, a avut loc marți dimineață, în jurul orei 06.40, pe DN […]
© CTnews - www.CTnews.ro - 2015 - 2025 | Toate drepturile rezervate