Mai mult de jumătate dintre caii salvați de la Techirghiol vor ajunge în grija Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța

Caii salvați de pe malul lacului Zarguzon vor ajunge în grija CMSN Constanța și în adăposturile Asociației „Save the Dogs” din Cernavodă. FOTO CJ Constanța

O parte dintre caii abandonați pe malul lacului Zarguzon, de lângă Techirghiol, vor ajunge în grija Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, iar restul vor fi plasați în adăposturile Asociației „Save the Dogs” din Cernavodă. Din păcate, două dintre animalele recuperate după intervenția poliției, DSVSA Constanța și societății civile nu au putut fi salvate, murind la scurt timp după ce au ajuns la ferma din comuna Peștera.

Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Constanța, 25 de cai au fost recuperați de către Poliție de pe raza orașului Techirghiol și plasați la o fermă privată din comuna Peștera. Animalele erau ținute în frig, legate, înfometate și foarte slăbite la momentul intervenției autorităților, două dintre exemplare de altfel pierzându-și, din păcate, viața la scurt timp după plasarea la fermă. Ceilalți 23 de cai se hrănesc și dau semne de însănătoșire.

„În paralel, am reușit să organizăm împreună cu reprezentanți ai societății civile, Inspectoratului de Poliție Județean, ai Direcției Sanitar Veterinare și ai Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, o schemă de plasare în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile, întrucât cabalinele trebuie să părăsească ferma la care se află în prezent cât mai curând posibil. Astfel, un număr de 10 cai urmează să fie plasați în adăposturile Asociației <<Save the Dogs>>  din Cernavodă, iar un număr de 13 exemplare vor fi cazați în padocurile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța”, spune vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu.

Caii salvați de pe malul lacului Zarguzon vor ajunge în grija CMSN Constanța și în adăposturile Asociației „Save the Dogs” din Cernavodă. FOTO CJ Constanța

El a precizat că prevederile legale în materie prevăd transportarea cabalinelor exclusiv în baza unui test negativ de anemie infecțioasă, iar în cazul în care rezultatele vor arăta că cel puțin un cal a primit rezultat pozitiv la test, legea în speță prevede plasarea în carantină pentru o perioadă de 90 de zile la locația unde sunt cazați în momentul recoltării testelor.

„Țin să mulțumesc autorităților care au colaborat cu noi în vederea soluționării acestui caz, dar mai ales asociațiilor pentru protecția animalelor care și-au oferit disponibilitatea de a prelua, cu titlu gratuit, îngrijirea acestor cai și aș vrea să mai adaug ca notă personală că sunt convins că exemplarele cabaline care vor ajunge la Asociația <<Save the Dogs>> vor fi foarte bine îngrijite și vor avea condiții optime de cazare și spun asta pentru că am fost personal și am vizitat adăpostul”, a mai transmis Petre Enciu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*