Autobuzele linei CITY TOUR vor circula deviat la sfârșitul acestei săptămâni
CT BUS anunță publicul călător că, în intervalul 03 – 04 iulie, autobuzele linei CITY TOUR circulă deviat. Astfel, pe sensul către […]
CT BUS anunță publicul călător că, în intervalul 03 – 04 iulie, autobuzele linei CITY TOUR circulă deviat. Astfel, pe sensul către […]
Polițiști ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea Parchetului de pe […]
Prima etapă a acțiunii de dezinsecție, pentru combaterea căpușelor, țânțarilor, muștelor, puricilor dar și a altor insecte dăunătoare a început în comuna […]
Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit un autoturism căutat de către autoritățile din Germania, aflat în posesia unui cetățean român. Potrivit Gărzii […]
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a salutat miercuri, 30 iunie, demersurile făcute de DNA pentru investigarea faptelor de corupție, referitor la punerea sub […]
Directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), din cadrul Ministerului Transporturilor, Daniel Manole, a fost reținut de procurorii […]
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) va găzdui în perioada 20 – 24 septembrie, Școala de vară internațională cu tema „Nanomateriale și nanotehnologii […]
Dintre cei 75.136 de copii cu părinții plecați să muncească în afara țării, 22.662 sunt complet lipsiți de îngrijirea părinților, având ambii […]
Trei bărbați din Constanța au fost puși sub control judiciar, pentru 60 de zile, după ce, în urmă cu două nopți, au […]
Primăria Municipiului Constanța amintește constănțenilor faptul că persoanele fizice pot solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase la dispeceratul SC Polaris M Holding […]
© CTnews - www.CTnews.ro - 2015 - 2026 | Toate drepturile rezervate