Control judiciar pentru trei bărbați care au jefuit o turistă în stațiunea Mamaia

Descinderi la locuințele suspecților. FOTO IPJ Constanța

Trei bărbați din Constanța au fost puși sub control judiciar, pentru 60 de zile, după ce, în urmă cu două nopți, au jefuit o turistă în stațiunea Mamaia.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, în noaptea de 28 iunie, în jurul orei 23.40, polițiști din Mamaia au depistat în flagrant delict, pe o plajă din stațiune, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 43 și 49 de ani, din municipiul Constanța, în timp ce ar fi sustras un rucsac aparținând unei turiste de 22 de ani.

Totodată, în cursul zilei de marți, 29 iunie, polițiștii stațiunii Mamaia, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus in aplicare trei mandate de percheziție la locuințele deținute de aceștia. Prejudiciul, de aproximativ 5.700 de lei, a fost recuperat și predat persoanei vătămate.

Descinderi la locuințele suspecților. FOTO IPJ Constanța

În urma probatoriului administrat în cauză, bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar în cursul zilei de miercuri, 30 iunie, au fost prezentați instanței de judecată, care a emis pe numele acestora măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*