Protest al sindicaliștilor din învățământ
Luni după amiază, sindicaliștii din FLSI au pichetat Prefectura Constanța. Cadrele didactice au avut o serie de revendicări. Poziționarea funcțiilor didactice în […]
Luni după amiază, sindicaliștii din FLSI au pichetat Prefectura Constanța. Cadrele didactice au avut o serie de revendicări. Poziționarea funcțiilor didactice în […]
Primăria Municipiului Constanța aduce la cunoștința cetățenilor că, în data de 2 octombrie începând cu ora 11:00, în Piața Ovidiu din Constanța, […]
În premieră, studenții și profesorii Academiei Navale “Mircea cel Bătrân” participă la festivitatea de deschidere a noului an universitar 2017-2018, organizată împreună […]
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a transmis că s-a luat decizia, în urma întrunirii de urgență a consiliul de administrație al unității de […]
De ani buni părinţii „cofinanţează” sistemul de învăţământ românesc cu milioane de euro. Un calcul simplu ne-arată că numai din fondul clasei […]
Primarul orașului Ovidiu a participat alături de cadrele didactice, consilieri locali și reprezentanți ai Poliției Locale la deschiderea noului an școlar, la […]
Nu este vina lor că familiile din care provin sunt destrămate, părinții nu își permit să le ofere tot ce le trebuie, […]
Pentru elevii de la Cambridge School of Constanta, chiar dacă noul an școlar a început mai devreme decât învățământul de la stat, […]
În urma centralizării notelor obținute de absolvenții de liceu la examenul de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2017, gradul de promovare, înainte de contestații, […]
Luni a debutat cea de-a doua sesiune a examenului național de bacalaureat 2017 cu proba scrisă la disciplina Limba și literatura română, […]
© CTnews - www.CTnews.ro - 2015 - 2026 | Toate drepturile rezervate