Luni a debutat cea de-a doua sesiune a examenului național de bacalaureat 2017 cu proba scrisă la disciplina Limba și literatura română, în cinci centre din județul Constanța (4 în municipiu). 658 de absolvenți din cei 842 înscriși au susținut astăzi prima probă.
Deși a luat la cunoștință despre precizările legislative și procedurale specifice privind desfășurarea examenului de bacalaureat, un candidat de la Colegiul Tehnic Tomis Constanța a fraudat proba, încercând să copieze după un material scris. Comisia din centrul de examen a dispus eliminarea acestuia, cu interdicţia de participare la examenul de bacalaureat pentru următoarele două sesiuni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Școala Gimnaziala Nr. 29 ”Mihai Viteazul” Constanṭa va implementa în perioada februarie – iunie 2018, proiectul naţional ,,Necenzurat”, proiect de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri, în rândul adolescenţilor cu vârste între 12 […]
Un complex sportiv modern va fi ridicat, cu finanțare nerambursabilă, în zona fostului stadion din comuna Valu lui Traian. Primarul Florin Mitroi a anunțat marți, 13 iulie, că a fost primit avizul favorabil pentru construirea […]
Pentru credincioșii ortodocși a început Săptămâna Mare, săptămână plină de slujbe și ritualuri religioase. Astfel, în Sfânta și Marea Miercuri, 4 aprilie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, IPS Teodosie va oficia: – […]
Be the first to comment